Frumusetea nedescoperita

Si omul avea o poveste:

” Nu a fost odata ca niciodata, niciodata nu s-a intamplat asa ceva…Un om mic inchegat in gheata, imbracat in fulgi de nea, marginit de ghirlande de alb, gandea in sinea lui: cat de mica poate fi inima mea…inbracata in fulgi? Oare am inima…?Am simtit odata la o fata balaie cu ochii de clestar cand m-a cuprins in bratele-i calde…ceva ce ma gadila in partea dreapta a pieptului meu…simteam cum bate…clik clak clik clak…si apoi am auzit un cliikkkacliakacliktzakpocpicclikaclika…am ametit! Wauu…!! Am ramas vrajit???Am ramas inmarmurit multe zile in sir…cine sau ce putea sa scoata asa sunet ametitor…?Pana intr-o zi cand prietenul meu Pitzigoi veni si se aseza la mine pe crenguta de la palrie…si  mi-a spus ca acel ceva se numeste INIMA si ca o are si el si ca si el o simte batand…cateodata si a lui inima o ia razna si bate ca o nebuna…fara noima…Oare a mea unde e, m-am intrebat? Hei, Pitzigoi…te rog zboara in dreapta pieptului meu si asculta cu urechiusele tale, cauta-mi rogu-te inima!Pitzigoi a zburat ore in sir…zile intregi de-a randul in jurul pieptului meu si in cele din urma cand a obosit mi-a spus : Imi pare rau, prietene…dar nu aud nimic…inseamna ca nu ai inima?!!

M-am intristat amarnic…am ramas inmarmurit de frica, de frica a ce? Fiindca pana sa simt ca exista asa ceva eu nu aveam nevoie sa o simt pe a mea…nu era necesar sa stiu daca am si eu…

Pitzigoi a venit intr-o zi sa imi spuna ca el pleaca ptr o vreme.Isi luase o vacanta mai lunga.Se ducea undeva departe dar ca peste un an se va intoarce si imi va cauta din nou inima…poate pana atunci am sa o gasesc…

Timpul a trecut in schimb pe langa mine…a ajuns sa aflu ca Soarele nu este un bun prieten, desi ajunsesem destul de apropiati in lipsa lui Pitzigoi…intr-o zi m-am trezit fara nas, apoi am observat ca nici ochii nu ii mai aveam,mainile mi se facura mici de tot…si eram tot mai scund, iar crenguta de la palarie mi-o furase o netrebnica de cotofana.

In urma Omului, cand Soarele s-a facut stapan pe timp, a iesit un clopotel gingas,alb ca spuma laptelui…sfion si-a scos capul din neaua inghetata si a cantat lumii ca a lui inima bate…semn ca Omul isi gasise in cele din urma inima.

Remenber of a beatiful place

As vrea sa plutesc pe bulevardul Bega exact asa cum e el desenat si marcat…

va asteptati sa vorbeasca apa in paletele-i multicolore…eh!!! nu ati ascultat-o bine.Stiti ce mi-a soptit data trecuta cand am facut poza asta, cand era inca soare si multa verdeata….? “Hei kindere…oamenii is asa de caraghiosi!! Ai observat cum vin aproape de apa si se vad in oglinda de pe mal si se sperie de ce vad? De ce , kindere? Ca-s asa de frumosi oamenii! De ce sa se sperie ei de ei insisi?” Draga bulevard…eu ii vad in fiecare zi, traiesc cu ei in fiecare clipa, le vad frumusetea si mai vad cum si-o preschimba in altceva, altceva ce le apare pe fata,sub forma unui rid, le inchide ochii la culoare, le usuca pielea de pe mainile catifelate. Sunt si eu unul din ei…si eu ma sperii deseori de umbra-mi proprie si atunci imi iau o pauza…si vin sa te vizitez…ma asez pe malul tau si iti ascult clinchetul…abia astept clipa cand vom da  mana unul cu celalalt si ne vom spune pe nume.

in continuarea frumusetilor urbane…in cautarea urmei de soare

Tabla de sah si felinarul stau la o poveste, barfa daca vreti , ca se potriveste mai bine zilelor noastre…dar stati,eu, autorul, nu fac parte din lumea voastra asa ca…tabla de sah si felinarul stau  la o poveste:

- Felinare…ma simt goala mai tot timpul…oamenii astia din juru-mi nu imi inteleg singuratatea.Da, am regi si regine, ma bucur de nebuni si turnuri,aud zbierate de bucurie si pumni de razvratire…dar ei oare sti ca noaptea eu sunt pustie? Ca noaptea nu ma vrea nimeni:(

-Hei…Tabla de sah,nu mai fi trista…de mine ce pot sa zic…ca ziua cand sunt cei mai multi oameni pe strada nu pot sa ii vad, nu ma pot buucra de ei…sunt oarba de orice simtire…Noaptea inschimb,ma transform pe mine intro oaza de lumina si stralucesc ca o urma de soare lasata intrun glob ptr cine? Tot ptr ei, mai Tabla de sah…tot ptr oameni…care desi ma necajesc cateodata ca ma lasa oarba multa vreme si noapte si zi, doar ei pot sa vada frumusetea ascunsa in fiecare licarire…:)

Reuniune

Fara doar si poate…regasesti acele minuni numai intorcandu-te intrun moment cert…sigur , acel moment ce nu paleste niciodata, ce nu ne schimba cu toate ca trec peste noi atatea si atatea umbre…:) Fiindca de copilarie este vorba, am hoinarit putin acum cateva zile, pe dealurile unde mi-am julit genunchii, unde am picat cu schiuri din lemn lucrate in ograda vecinilor, unde culegeam papdii si fugeam dupa rate salbatice…De ce? Fiindca acolo este esenta si acolo esti si vei ramane cel vesnic, cel mereu autentic.

Punct si de la capat…v-am atasat imaginea cu mine:D ca sa stiti ca eu sunt aia…incantata sunt sa va cunosc…si sa va incep incet incet , asa cum am invatat sa merg in picioare, sa va vorbesc in imagini din nou. Sa ne fie bine!(nu sa traiti bine:P!) 

http://www.youtube.com/watch?v=LpgQlGzhhJg&feature=related enjoy!

poezie,zie…poezie! fi frumoasa numai mie!!!

O umbra colorata plimbata de manuta pe un covor de frunze

Cand toamna isi facea culcus caldut prin parcuri,

Cauta un loc in care sa devina cenusie, pierduta chiar in soare;

Efort prea mare nu facu, caci soare luci prin ea, si disparu.

Cand umbra cenusie mai era, se hotara sa-si schimbe forma,

Se colorase viu cand flori de camp a intalnit in drum.

Tot ce misca pe camp o cunostea, si ii vorbea inmiresmat

Cu zumzete de soricei si clopotei din flori inaripate.

Cand forma si culoare si-a gatit, a noastra umbra a pornit sa-si caute o pereche

A incercat sa-si lege-al ei destin de fiecare calator ce-n drum ii aparu;

Ajunse chiar si la palat, de fildesi, pe un munte inaltat

Cristale din inalte candelabre, un BUN VENIT! in soapta i-au dorit.

Cautarea pana-n iarna a condus-o, dar ea pereche nu gasi,

A intrebat zapada ce e rau la ea, si nu primi raspuns de fel.

Cu lacrimi nevazute o pata de zapada a topit putin

S-a prins de petic de pamant, si ghiocel a devenit.

cele mai frumoase!:)

Cele mai speciale momente sunt cele pe care le surprinzi…fara sa le astepti, care te prind pe nepregatite…si ai vrea sa fi avut camera foto…si totusi…cele care tin mai mult fiindca raman fotografiate in memoria noastra afectiva! Azi ma avant sa va arat cele mai banale locruri, cele mai vizitate, cele mai bantuite, cele mai umblate, cele mai iubite,cele mai frumoase…defapt e unul singur, dar care intruneste tot spiritul autentic de frumos!

Piata Unirii…surprinsa doar in doua ipostaze…

1.PiataUnirii-misterioasa femeie in rochie de dantela, femeia fecioara,care intruneste in ea si demon si inger, care se  demasca pe sine numai in cele mai intense momente…minunata in goliciune, inspaimantatoare in unbre…pasiune si razvratire, ceresc si cochet…

2.Piata Unirii-lagamant si incremenire…un pui de inger s-a oprit in regina noptii si misterele a inceput sa le dezlege…a susotit celeilalte petale…ca iubeste un ingerel mic….si a rosit…

Inca una si ma duc…frumuseti urbane evident!

De ce imi place atat sa ma pierd prin orasul asta, prin orice oras…nu voi stii…o fi din cauza codului genetic (tata fiind mare calator prin tarisoara asta…noroc cu Ceasca si fantezismele lui) sau pur si simplu pentru ca vreau sa cunosc secretele nebanuite ale pavajelor…? Cautarile mele nu se termina…niciodata…cu fiecare zi ce trece gasesc noi si noi subiecte…”nesubiecte” iata cateva dintre ele:

1.Nou venita pe straduta…intr-o zi de sambata prea calduroas,

s-a retras la umbra ….cine???? cine????c cine???cum cine???WAC WAC WAC….;))

Si daca in cautarile mele ma  bucur de locuri, de natura, de minunatii ale Zeului Suprem…eh in acea zi m-am minunat eu de minunatia omului….dar nu a oricarui om ci unul special, umorist inascut,fatalist pana la dumnezo, da ….om fain…romanu’ ca doar de el vorbim amu….ca orice om care se respecta…dupa munca si rasplata !nu??? ca doar e poet…Hai sa avem noroc si la mai mare!! enjoy…Azi dragii mei vreau sa va arat acele frumuseti pe care le ignoram,pe langa care trecem fara sale bagam in seama fiindca sunt de prea mutla vreme acolo si si-au pierdut din importanta…maretia lor nu sta in ceea ce sunt ci mai degraba in mintea care a reusit sa le dea “suflu”…Macarale….rad in soare argintii….Macarale…in zori de zi!;) nostalgii ceausiste!:p iertare voua…am copilarit printre ele…iertare voua!

Frumuseti urbane…reloded

Dupa lungi cautari de frumuseti si “nefrumuseti”,m-am hotarat sa nu mai fac asteptarea asta asa de lunga si sa va bucur azi mai mult ca niciodata….cu un set mai mare si mai parfumat, ca doar suntem inca in luna lui florar;)

IN CAUTAREA CASEI CE O NUMIM CASA!

Nu stiu cati din noi, trecand pe strazi, in cautarile eurilor noastre,ne mai uitam si in sus..la cladirile ce ne suporta trupuile chinuite…eu fac asta si uite ce am descoperit! Minunatie de mai…o frumusete autentica a urbei, cu aer de ceausisme…si  dedesuptul ei un birt cu urme de poezii scrise pe servetele albe si miros de tigari englezesti…cu domni artisti si femei perdute…

LICEUL PEDAGOGIC “CARMEN SILVA” Nu am sa va invit sa mergeti la scoala…oricat de frumoasa ar fi acea perioada de galanterii si firave priviri,cu prime iubiri si vremelnice liberalisme…va invit sa vedem cladirea…

un monument tacut intre salcamii in floare, mereu tanar in prea-batranetea sa…daca stai in ceas de noapte, la inceput de mai…cand salcamii miros a fericire…se poate auzi cantand pianul din camera principala unde se pofteau musafirii si unde domnisoarele tinere isi etalau frumusetea trupurilor incorsetate in rochii de bal…

Am un fetis,dupa cum observati…cladirile;;)  eh…cum sa nu iti placa…mai ales cand sunt cele care ascund atatea fapte, vorbe si chinuiri…M-am oprit pe o straduta langa Parcul Copiilor in fata acestei case…si am simtit cum acolo sus, in acea minicamera cu acoperis si horn, ii aud tocul scrisnind pe hartie…a nebunie…al lui Eliade…sciind iubiri interzise…si nici acum descoperite!

Usile Domnului sunt inchise la SINAGOGA DIN PT.TRAIAN

Raman la aceste observatii ale mele fara cuvinte…minunatie arhitectonica si fara suflete…poate ca asa trebui sa fie…Zeul Suprem nu se gaseste acolo? Pentru cine slujeste in zilele de sambata,cui deschide fereastra cerului si asupra cui se pogoara in taina…cu sfintenia sa? Dumnezeul singuratic…nu are adepti:(

Dumnezeu s-a intrebat: de ce cladirea mea e goala…de ce in casa mea nu am suflete calde?  de ce in curtea mea nu se aud glasuri de copii? Nu i-a raspuns nimeni pana acum…unui arbust micut i s-a facut mila de el si din iubire pentru El s-a facut mare, s-a catarat pe gardul curtii Domnului si a inflorit in pamatufuri mici rosii frumos mirositoare… Minunat!

Urmatoarea poveste…pe care v-o arat azi…dragilor…este una adevarata…se intampla intr-un timp din care nu mai sunt…se intampla in urba…in orasul asta cu atatea frumuseti si povesti minunate…e un pavaj…un mic petec de beton…unde un patron de birt;)(iertare celor care nu il considera birt, inclusiv iertare mie) a hotarat sa posteze pe o bucata de alama lucrata manual…un cuvant…poate doua….poate intr-o limba straina…un loc unde lumile se intalnesc,unde inhibitiile apar sau dispar,unde se aud inimi batand sau acele inimi inceteaza a mai bate de emotie,un loc unde oameni necunoscuti se intalnesc cu dansul,muzica,cu bucuria…pentru cunoscatori asta v-o dedic voua cu toata isteria si extazul meu…enjoy life! have fun!

Suicidal coffee…status per day!

Mi-am promis ca nu mai scriu intimitati prostesti pe blogu’ asta dar intrerup incursiunea in frumusetile urbane pentru a lansa o tema de gandire,de ce nu chiar de discutie.asta scriam eu dis de dimineata sambata 16.05….

Am senzatia ca Dumnezeu(sau Zeul Suprem) a fost, este defapt foarte sadic…de ce? Fiindca a creat un asa amalgam de lut, o asa fiinta complexa si mai ales ca ia dat o asa mare libertate…libertate de a-si pune granite, limite, de a se ingradi, de a-si limita pana si propriile sentimente, propriile eu-ri nedescoperite,neimpartasite si nerecunoscute siesi.

Spun asta fiindca observ ca asa in lume, in interiorul ei, un univers nestiut,necunoscut…daca ne-am oferi libertatea aceea de a descoperi eu-rile ne-am ingrozi de catastrofele de care suntem raspunzatori fiecare, de monstrii adormiti in inconstient…

In fond nu a fost chiar asa de sadic Zeul Suprem…fiindca a stiut ce creaza…un monstru  de lut, care e inzestrat cu frica, cu teama de  a cauta in el insusi,constient ca astfel cautand va descoperi adevarata lui fata si se va cai ca a cutezat sa caute…va regreta momentul incursiunii si va deveni propriul ucigasal monstrilor interiori.Ar incepe o cursa lunga, o vanatoare in stil englezesc, unde din  cea mai inaltatoare placere vanezi propriul eu…e o cursa frenetica, exaltanta, dorita din toate madularele fizice,simtita cu toti porii pielii si cu tot sangele ce curge in vene.O vanatoare englezeasca unde cu foarte mare eleganta ucizi cu sange rece…Oare care  din categoriile de oameni(doua la numar) sunt veritabili, care ajung fericiti…?

1.Cei care pornesc cautarea monstrilor interiori, ii gasesc, poate chiar se imprietenesc cu ei, incep sa isi puna limite, sa isi traseze linii in nisip, si isi spun: “Pana aici ai voie sa treci! Pana aici te poti desfasura, tu, monstrule al meu…dincolo de linie e viata mea!Daca vrei sa convietuim trebuie sa respecti limitele mele!”

si

2.Cei a caror viata intrega este o limitare, a caror viata este o frica, teama permanenta de acesti monstrii, care nu cauta veninul si otrava din ei si prefera sa traiasca in necunoatere de sine, in “banalism”, in comun,care nu cunosc adevarata fata a vietii si nu isi dau ocazia sa o invite la o cafea…

CONCLUZIA MEA: nimeni nu e atat de curajos! Nimeni  nu va reusi vreodata sa isi afle cutezanta! Murim nestiutori exactasa cum ne nastem…si iar ajungem la nenumaratele teorii arhicunoscute ca viata nu este decat un drum spre moarte si ca defapt traim un ciclu ce nu se va termina nicicand, ramanem nemuritori si nestiutori! Tris….

ai alta parere…dezbate…contrapuncteaza-ma…feel free to judge!

frumuseti urbane part2

Pestii….doamne !!! Cred ca e primul loc oficial din Timisoara…aici se fac toate intalnirile, e un loc spuneau unii…unde poti sa iti dai intalniri oarbe…:)) blind date cum zice englezu’ Oricum e un loc aparte in oras…un axis mundi al urbei…toti ne retragem la un moment dat acolo…macar sa ne racorim de zapuseala de afara;)

Podul Traian

Liniste si pace….sub pod….doar liliecii incet se aduna la un pahar de vorba si un shut de tequila…verde crud verde crud…deasupara  apei curg!

 

 

 

 

 

 

Ninfele se pregatesc de plecare spre zari necunoscute…au primit porunca sa duca intre oameni frusetile zeilor….ehhhsa nu exageram cu poeziile ca nu e chiar asa de poetic, si nici nu are nimic din imaginea ninfelor si nici a zeilor, ci este  degraba un loc al oamenilor, facut pentru oameni, un loc, pentru mine cel putin, desprins din povestile cu acea fiinta firava,blonda frumusete care isi pierde pantoful pe scarile palatului…Biserica Piarista din centru: